Daily Archives: September 12, 2013
Tehnicile noi de ecografie (elastografia, Doppler pulsat, ecografia cu substanta de contrast) pot contribui la diferentierea benign-malign a nodulilor.
Ecografia este prima metoda de investigatie a patologiei organelor interne, partilor moi, circulatiei vasculare, etc, deoarece este larg raspandita, nu este iradianta, poate fi efectuata repetat atat la gravide cat si la copii. Prin ecografie pot fi analizate in timpul examinarii 2D in scara gri, dimensiunile organelor, structura lor, prezenta formatiunilor tumorale, a nodulilor, etc, dar si analiza circulatiei sangvine a acestora, prin examinarea Doppler putand preciza atat prezenta vascularizatiei (ecografia Doppler color, Power Doppler, Doppler directional), dar si tipul vascularizatiei – arteriala sau venoasa. Dincolo de aceste caracteristici, prin ecografia Doppler pulsat (triplex), pot fi precizate detalii functionale despre circulatie, in ce priveste indicii de rezistenta, pulsatilitate, timpi de ascensiune, debite, sau pot fi cuantificate stenozele arteriale ori trombozele venoase.
Este cunoscut faptul ca in formatiunile tumorale, procesele de angiogeneza duc la dezvoltarea anarhica a vascularizatiei, ce poate fi caracterizata mai specific, pentru a creste sansele de diferentiere ecografica intre etiologia maligna sau benigna. Aceasta, alaturi de analize de laborator, poate duce la evitarea unei interventii chirurgicale, in cazul in care tumora este benigna. Aspectul ecografiei 2D, tipul si caracteristicile vascularizatiei, pot sugera etiologia benign/maligna, insa aceasta dupa o analiza atenta, deoarece de exemplu, pentru unele organe, rezistenta vasculara crescuta este sugestiva pentru malignitate, pentru altele, indicand benignitatea.
Tot prin ecografia Doppler poate fi apreciata circulatia carotido-vertebrala (oferind date despre starea irigatiei creierului), a membrelor ( starea circulatiei arterelor si venelor ), sau organelor interne (de exemplu circulatia renala, la unii pacienti cu hipertensiune arteriala).
Prin ecografia Doppler poate fi analizata si glanda tiroida si nodulii tiroidieni, cu aspecte specifice pentru diferitele patologii: tiroidite, boala Basedow, noduli tiroidieni, in acest ultim caz foarte utila fiind in majoritatea cazurilor, si elastografia ecografica, ce apreciaza elasticitatea tesutului analizat, fiind cunoscut ca majoritatea tumorilor maligne sunt rigide, ne spune d-na Dr. Amalia BOTIS, medic specialist endocrinologie si medicina interna, in cadrul clinicii GRAMA diagnostic si tratament, Baia Mare – http://www.gramadt.ro/.
Aceeasi situatie si pentru nodulii mamari, sau prostatici, pentru ganglioni, unde ecografia Doppler si elastografia au rezultate bune, in analiza si monitorizare post tratament.
Daca ecografic si prin celelalte metode imagistice (CT, RM), aspectul este incert, o punctie biopsie sau o punctie aspirativa cu ac fin (PAF citologica) prin ghidare ecografica, poate aduce diagnosticul de certitudine, prin analiza microscopica a celulelor recoltate.
Ecografia, mai ales prin tehnicile moderne, este dependenta de operator, iar asocierea si a unei dotari de ultima ora, creste performantele diagnostice, ne spune dr. Gratian BOTIS, medic primar radiologie-imagistica medicala, in cadrul clinicii GRAMA diagnostic si tratament, Baia Mare – http://www.gramadt.ro/.
Clinica GRAMA diagnostic si tratament
Str. Victoriei nr.3, spatiul 2, cod 430142
Baia Mare, Maramures
tel. 0753 – 257 015, 0362 – 809 781
fax. 0362 – 816 203
program: luni -vineri 13-17
http://www.gramadt.ro/